Salata de naut cu avocado

Salata de naut cu avocado

Salata de naut cu avocado poate fi introdusa cu success in sandwich-urile copiilor, deoarece e satioasa si plina de nutrienti. Cu ocazia asta, poti inlocui mezelurile sau alimentele procesate si de proasta calitate cu care ne-am obisnuit sa facem celor mici pachetelul de scoala.  De asemenea, o poti servi si ca aperitiv, in loc de salatele cu peste, sau cele orientale care de multe ori sunt pline de maioneza si ulei.

Grasimile bune din avocado si proteinele de calitate din naut alcatuiesc o masa consistenta si incelasi timp gustoasa! Daca cumva copilului tau nu ii place avocado, incearca sa il faci sa guste fara sa ii spui ce contine. Ai fi surprins de cat de mult succes poate avea reteta de mai jos 🙂 Un altfel de sandwich!

Ingrediente:

  • 1 conserva de naut
  • 1 avocado mare
  • 2-3 linguri zeama de lamaie
  • 1 ceapa verde sau putina ceapa rosie
  • 3 rosii cherry
  • sare si piper dupa gust

Preparare:

  1. Se scurg boabele de naut de zeama din conserva si se clatesc.
  2. Se paseaza usor nautul si avocado cu furculita sau cu ustensila cu care se paseaza cartofii pentru piure. Nu trebuie sa fie pisate perfect si doar sfaramate si amestecate.
  3. Se adauga sare, piper, zeama de lamaie, rosiile taiate bucati si ceapa verde tocata marunt si se serveste ca atare sau in sandwich, cu paine sau pe felii de ardei gras.